Scandal diplomatic. China solicită României retragerea armatei de războinici de teracotă

Consulul chinezesc la București, domnia sa Tze Ling Yo, a declanșat în această dimineață un scandal diplomatic fără precedent, aducând acuze grave statului român care, potrivit oficialilor chinezești, sprijină și încurajează promovarea unei adevărate oști de războinici de teracotă – licență istorică și turistică deținută și exploatată în exclusivitate de Republica Populară Chinezească.

Tze Ling Yo arată cu degetul spre România, care a îngăduit proliferarea acestei facțiuni paramilitare fără a lua măsuri, astăzi asistând la un puternic curent de promovare a valorilor acestor războinici de teracotă români, atât în spațiul public cât și pe canalele media și online. Mai mult, Beijingul semnalează că cei 8.000 de terracotta warriors ai Imperiului Chinezesc au fost demult depășiți numeric de contingentul românesc, estimat la peste 1.000.000 de combatanți activi (la vatră, ce-i drept). Numărul acestora este egal, întâmplător sau nu (nu), cu populația de sex masculin cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani din mediul rural.

Diplomatul chinezesc a relatat presei faptul că România este pasibilă de plata unor daune pentru terfelirea imaginii războinicilor de teracotă și va fi obligată să reeduce această categorie de populație, precum și să retragă cele aproximativ 300 de milioane de imagini cu războinicii de teracotă locali din mediul online, în prezent toate căutările Google “terracotta warriors” conducând spre pagini de internet românești. Contactat pe facebook, unul dintre infamii războinici de teracotă români – tânărul cocalar S. Unțu (foto) – refuză categoric să se conformeze: ”Japonejii ăștia e tâmpiți dom’ne! Unde sărăcie să-mi fac selfie cu mușchi și cu sabia de ninja? Așa făcem toți, din moși strămoși, lângă teracotă, că e cald și te poți dezbrăca la bustul gol”.

pamflet scris cu umor în neștire de Ignațiu Ralea

  • Nemish

    Cool man

  • raducu

    Misto siteul. Sper ca mai urmeaza