Voltaj va concura la Eurovision 2015 cu melodia “Ca la 20 de fani”

Voltaj Eurovision 2015

Șanse reale pentru România de a câștiga Eurovision 2015 sau, de ce nu, măcar să ocupe un decent loc 13-14. Simpatica formație Voltaj promite să apeleze la arsenalul greu din dotare pentru a impresiona publicul european. Astfel, trupa Voltaj scoate de la naftalină cel mai bun hit al lor și îl transformă în noua piesă Ca la 20 de fani.

Cântărețul chel care interpretează melodiile trupei Voltaj este convins că poate replica peste hotare succesul teribil de care se bucură acești monștri sacri în România. După hituri celebre precum Albinuța și Ca la 20 de ani, cunoscute și fredonate de zeci de români, acesta crede că formația nu mai are nevoie de nici o prezentare: “Am pornit de la hitul Ca la 20 de ani, dar nu am vrut să fie ceva asemănător, așa că am venit cu ideea noii melodii cu care vom concura la Eurovision: Ca la 20 de fani. Am vrut să compunem o piesă care să ne reprezinte pe noi și pe fanii noștri. Nu e ușor într-o țară ca România să strângi 20 de fani loiali în puțin peste 30 de ani de existență. Însă asta nu înseamnă că nu avem șansa noastră de debutanți la Eurovision, doar așa a câștigat și o altă trupă legendară, ABBA. Melodia noastră Ca la 20 de fani este un imn închinat fanilor noștri dar și celorlalți 22 de milioane de români din țară și din diaspora care nu au auzit încă de noi.”

Ca în fiecare an, artiștii români care s-au țigănit în preselecțiile pentru Eurovision 2015 contestă corectitudinea competiției și șansele Voltajului de a se întoarce acasă cu trofeul mult râvnit. Participant la preselecții pentru a 50-a oară, maestrul Benone Sinusulescu îl acuză pe solistul trupei Voltaj că e un chel prefăcut, nenatural, și că a simțit el un damf de cremă de ras dinspre scăfârlia acestuia. Sensibilul artist Cristi din Banat e convins că și el ar fi făcut o figură mult mai frumoasă la Eurovision, unde plănuia să încânte Europa cu melodia Ca o apă cristalină interpretată într-un neglijeu transparent, în timp ce ar fi făcut băiță în micul heleșteu montat pe scenă. El crede că ar fi furat și voturile minorităților sexuale și pe cele ale creștinilor pasionați de ritualul botezului. Laurențiu Duță, student în anul 12, este profund dezamăgit că nici de data asta nu a prins melodia sa U, a, diri diri da. Tânăra rockeriță Silvia Dumitrescu a venit și anul acesta cu o piesă originală – No more I Love You’s, dar tot fără succes. Lac de sudoare, Gabriel Cotabiță s-a rugat ca măcar să fie lăsat să producă el heleșteul pentru Cristi din Banat.

Reputatul om de cultură C. Al. Taboș a lăudat însă calitatea lirică a piesei Ca la 20 de fani, un adevărat remix între Eminescu și Eminem și a redat în exclusivitate un fragment din melodie:

La Eurovision am vrut mereu să fiu
Și să cânt așa cum știu
Ca la 20 de fani
Fără dinți și fără bani.

Refren hip-hop:

People from the world
Vote for my singing
Otherwise I’m told
Romanians are coming!

pamflet scris cu umor în neștire de Ignațiu Ralea