Un român ingenios din Anglia strecura pitici în țară, pitindu-i în bagajul de avion

trafic pitici Anglia

Imaginația românilor nu cunoaște limite. Un conațional descurcăreț din Marea Britanie a pus la punct o metodă ingenioasă prin care făcea trafic ilegal de pitici pe ruta Anglia-România. Se pare că doar în ultima lună acesta a introdus clandestin în țară peste 7 pitici, iar autoritățile britanice l-au demascat în momentul în care punea la cale lovitura cea mare: piticul din Game of Thrones.

Românul nostru – Leo Nanist – a rămas recent fără slujba de manipulator pitici de la Fabrica de Pitici de Grădină din Dwarphampton. Pentru că altceva nu știa să facă, a decis să rămână în domeniu și a organizat o rețea de transport aeropurtat pentru pitici la jumătate de preț față de companiile aeriene din Regatul Unit. Curând, o mulțime de pitici au apelat la serviciile acestuia, economisind astfel sume importante. Metoda era simplă: piticul era pitit într-o sacoșă de rafie poloneză prin care putea respira lejer și depus la bagaje de cală. Autoritățile britanice au primit însă plângeri de la alți pasageri care au constatat la aterizare că le lipseau din bagajele de cală diverse obiecte mici și sclipitoare. Apelând la camerele de securitate din cala avioanelor, polițiștii au observat cu stupoare pe casete câte un pitic care se ițea dintr-o sacoșă și se plimba nestingherit prin cală, cotrobăind în alte bagaje și făcând măscări în fața cuștilor cu animale de companie.

Pus sub supraveghere, Leo Nanist a fost surprins în aeroport în momentul în care încerca să-l strecoare din Anglia pe însuși piticul din Game of Thrones. Minionul transfug a declarat autorităților că a ales metoda aceasta pentru că nu stă prea bine cu banii, fiind plătit în serial cu doar jumătate de salariu și așa ar fi scăpat și de paparazzi.

pamflet scris cu umor în neștire de Ignațiu Ralea