Românii care mai au televizoare alb-negru cu lămpi se pot îmbogăți

televizor alb negru hipster

O șansă nesperată pentru toți românii care strâng asiduu gunoaie în locuință, balcon, beci sau casa scării. Dacă până mai ieri aveau ca maximă întrebuințare rolul de coteț la găini, anticele televizoare alb-negru cu lămpi își trăiesc acum a doua tinerețe și se vând pe sume colosale.

Totul a început acum câteva săptămâni, când hipsterul P. Elvis, sătul până-n gât de ultramodernele televizoare cu plasmă și LED, a cotrobăit în podul bunicilor. Sub un maldăr de mileuri și macrameuri și o sută de molii mai târziu, P. Elvis a găsit ceea ce părea un coșcogeamite cufăr de lemn. Văzând însă că are un soi de ecran, ștecher și o puzderie de butoane mari cât o gogoașă, hipsterul nostru s-a chinuit câteva ceasuri bune să coboare din pod măgăoaia. Cu inima cât un purice, tânărul a băgat ștecherul în priză și nu mică îi fu mirarea când sufrageria se inundă cu imaginea alb-negru și sunetul strident al Marioarei Murărescu, prezentând pe TVR emisiunea Tezaur Folcloric. Cucerit pe loc de aspectul foarte retro al sculei și de calul alb de la Tezaur Folcloric, hipsterul a postat de îndată selfie-uri cu televizorul său alb-negru Diamant pe toate rețelele de socializare, dând naștere unui nou fenomen. Astăzi, toți hipsterii se dau cu curul de pământ să-și procure un TV alb-negru vintage și sunt astfel dispuși să cheltuie sute și mii de euro pentru achiziționarea lor. Cel mai căutat model se pare că este elegantul Sirius, cu un ecran atât de bombat încât te ia amețul și cu lămpi asurzitoare, mari cât o lubeniță.

Pe lângă faptul că românii strângăreți din fire se pot îmbogăți, fenomenul social a generat o serie de alte efecte neașteptate: revitalizarea atelierelor de reparații TV pentru că acestea se strică în medie de 3 ori pe zi, revitalizarea atelierelor de tâmplărie pentru că fiind foarte grele se înhăiesc măsuțele cu ele, explozia industriei de chibrite necesare pentru fixarea butoanelor și creșterea numărului de afecțiuni oftalmologice la tineri.

pamflet scris cu umor în neștire de Ignațiu Ralea