7 proprietăţi miraculoase ale mititeilor

pizza cu mici

Descoperă cele 7 proprietăţi miraculoase pe care nu aveai habar că le comportă banalul mititel.

1. Consumul constant de mititei îmbogăţeşte şi prelungeşte viaţa. A doctorilor, bineînţeles, care se ocupă de tine după fiecare indigestie şi toxiinfecţie alimentară cauzată de micii grei la stomac şi ficaţi.

2. Usturoiul din mititei te apără de demoni şi spirite rele, ţinându-le la distanţă. Pentru asta trebuie să te antrenezi să râgâi constant şi convingător, borhotul din stomac eliberând un damf la care nu rezistă nici oamenii, nici spiritele. Totuşi, abţine-te pe cât poţi să râgâi în spaţii închise, mai cu seamă în lift, existând pericolul de autoasfixiere.

3. Micii influenţează destinele naţiunii. În ultimii 25 de ani, toţi preşedinţii şi politicienii noştri au fost aleşi în funcţii de către mititei. România este de altfel singura ţară din lume în care mititeii au drept de vot.

4. Mititeii demonstrează cu succes continuitatea românilor ca popor latin pe aceste meleaguri. Pizza cu mititei este dovada clară a faptului că ne tragem din romani, fără a pierde însă moştenirea dacică, fiind totodată şi cea mai scârboasă mâncare de pe mapamond.

5. La vie en rose. Consumul de mici produce euforie, te face să vezi viaţa mai frumoasă, să fii mai optimist. Pentru asta trebuie să te asiguri însă că ai stins micii cu cantitatea cuvenită de bere. Raportul ideal este de o halbă la un mic.

6. Mititeii fac bine la socializare. Doar consumând cu religiozitate cantităţi importante de mititei poţi să cunoşti alţi oameni fix ca şi tine, lărgindu-ţi astfel cercul social. Dacă vrei să te înconjori doar de prieteni cocalari, serveşte întotdeauna o porţie de mici la micul dejun, mai ales în concediile pe litoral.

7. Micul este singura mâncare perfectă din univers, având acelaşi aspect şi formă înainte şi după digestie.

umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea

Visits: 1107

nu fi zgârcă, dă şi altora

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *