Un cuplu de români a câştigat Campionatul Mondial de Cărat Nevasta

campionat carat nevasta nestire

Temerarul român Costel Bijboacă a câştigat cea de-a 23-a ediţie a Campionatului Mondial de Cărat Nevasta, organizat în Finlanda, la Dåttejøssgrääsö. Cotat cu şansa porcului de Crăciun înaintea cursei, Costel a trecut cum-necum primul linia de sosire, în ciuda celor 2 măji de nevastă cicălitoare din cârcă.

Costel Bijboacă este un român ortodox cu frică de Dumnezeu şi Soţie, care trăieşte de 35 de ani în Cugir şi de 10 ani sub papucul nevestei. La nunta acestora, Silfida Bijboacă cântărea 45 de kile, ca mai apoi să se întremeze rapid, ajungând la 200 de kile, spre bucuria familiei care se plângea mereu că e prea “perită”. Trupeşa Silfida era foarte gureşă şi răutăcioasă cu bărbatul ei, cicălindu-l zilnic, cu precizie de metronom, pentru fiecare flecuşteţ posibil şi imposibil. După 10 ani de tortură neîncetată, greu de imaginat pentru un burlac, nătângul Costel a ajuns să aibă stima de sine a unei legume. Acum un an, în timp ce vizionau pe Eurosport 2 imagini de la Campionatul Mondial de Cărat Nevasta (cea mai tâmpită invenţie a finlandezilor de la telefoanele Nokia încoace), Silfida a pufnit: “Vezi, limbric ipotent ce eşti! Ăştia bărbaţi, nu tu. Abia m-ai trecut peste prag în noaptea nunţii, iar de atunci o dată nu m-ai mai ridicat în braţe. Eşti o zdreanţă în ochii mei măi Costele, îmi blestem ziua în care te-am cunoscut. Uite, din cauza ta am ajuns cât canapeaua, că mă stresezi mă omu’ lu’ Dumnezeu! Dacă vrei să mai ai zile bune cu mine de-aici înainte, mă duci la concursul ăsta şi mă cari în cârcă, să mă simt şi eu din nou o femeie iubită şi subţirică.”

Docil şi cu inima îndoită, Costel s-a înscris la concurs, deşi organizatorii finlandezi l-au rugat cu lacrimi fierbinţi să renunţe, speriaţi de chintalele nevestii. Cursa de la Dåttejøssgrääsö a început în pole-position cu perechea finlandeză favorită la titlu: Pukki şi Mikka Sternöcleidömästøidiånnen. Cu genunchii tremurând ca varga şi meniscurile ferfeniţă, cu grumazul strangulat de strânsoarea duşmănoasă a uriaşelor coapse silfide, Costel era deja în pragul apoplexiei când a ajuns la gropanul cu apă. Numai meliţa spurcată a nevestei îl mai mâna în luptă pe cătrănitul Atlas: “Alergi ca o muiere Costeluş! Nu-ţi crapă obrazul de ruşine că te vede atâta amar de omenire cum te faci de căcat?! Şi mă şi scuturi de-mi vine să vărsez oala de sarmale pe care-am gustat-o la prânz. Bagă mârţoago, nu te mai coi atâta pe tine. Vai de capul tău ăla prost, abia ai trecut primul linia de sosire. Las’ că-ţi vezi tu acasă!”. În clipa aceea, Costel nu a mai rezistat şi a răbufnit cu refularea celor 10 ani de iad: “Iartă-mă, pisicuţa mea!”.

pamflet scris cu umor în neștire de Ignațiu Ralea