Farmaciile din Vaslui angajează barmani cu experienţă

Vaslui

Farmaciile din Vaslui intră în legalitate. Drojdierii vasluieni vor fi serviţi de acum de către barmani-farmacişti cu experienţă, care ştiu prepara cocktailurile apreciate de localnici: Slippery Mona, Curacao Heaven, Blue Lagoon, Rape on the Beach sau Vaslui Spirit.

Tezeu Ghierme, preşedintele federaţiei farmaciştilor din Vaslui, a explicat noul program implementat: “Farmaciştii care lucrau în dughenele noastre erau complet nepregătiţi pentru cererea existentă la nivel de judeţ. Am avut cazuri de farmacişti neîndemânatici care vărsau spirtul pe lângă păhărele şi nici măcar nu ştiau să flambeze ca lumea un shot de Mona. Cu noile măsuri, clientela noastră va beneficia de profesionalismul unor barmani cu experienţă, care fac faţă comenzilor simultane de la 10-20 de drojdieri însetaţi. Îi vom selecta doar pe cei mai buni, în urma unor probe de dexteritate.

Un barman-farmacist bun trebuie să ştie să facă jonglerii cu trei flacoane de Mona, să umple 10 shoturi dintr-o singură mişcare, să fure la cinzeacă şi să prepare cele mai populare cocktailuri: Slippery Mona, Curacao Heaven, Blue Lagoon sau Vaslui Spirit. În plus, toate localurile noastre de tip farmacie vor oferi clienţilor loiali reduceri de până la 50% în timpul Happy Hour, organizat zilnic între orele 8 şi 9, că deh, ziua bună de dimineaţă se cunoaşte. Vom păstra un farmacist incompetent într-o singură farmacie, pentru a deservi pocăiţii din judeţ.”

Nea Caisă, reputat drojdier din satul Mahmureşti, a fost primul client care s-a bucurat de noul program. Paramedicii care l-au dus în comă alcoolică cu ambulanţa au confirmat că nea Caisă s-a declarat foarte mulţumit de noile servicii din farmacii, între două spălături stomacale.

umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea

Visits: 792

nu fi zgârcă, dă şi altora

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *