Cum să îţi faci apartamentul Feng Shui fără să apelezi la un designer

feng shui romani nestire

Te-ai întrebat vreodată dacă apartamentul tău de la bloc este suficient de feng shui? Fiind un concept filozofic chinezesc care ajută omul să trăiască în armonie cu locuinţa sa, românii l-au adaptat un pic la realitatea cotidiană şi la valorile noastre tradiţionale. Iată câteva elemente esenţiale ale feng shui-ului românesc de bloc:

Holul. Punctul de acces în locuinţă este primul spaţiu care trebuie feng shui-zat ca lumea. Cuierul este altarul holului, astfel că trebuie să îl decorăm cu cât mai multe haine posibil. Ideal este să înghesui toate hainele care le ai în casă pe cuier, suprapuse, aşa încât ultimul rând de haine să stea aproape orizontal şi să-ţi fie foarte dificil să te strecori printre ele şi perete. Dar hainele fără pantofi sunt ca pomul fără fructe. Încropeşte sub cuier o moviliţă de încălţări, chiar dacă jumătate sunt scâlciate şi nepurtate cu anii.

Decoraţiunile. Ca norocul, românul nu se lasă păcălit de designerii de interioare, nişte habarnişti în ale feng shui-ului. El ştie mai bine ce e estetic şi mai potrivit pentru locuinţa sa. Kitsch-ul este foarte plăcut ochiului, aşa că cele mai eficiente decoruri sunt: ficuşi gigantici încovoiaţi sub tavan, bibelouri şi macrameuri care să acopere toate suprafeţele goale de mobilier, tablouri imense pictate de ţigani cu cuţitul în piaţă şi pagini frumoase din calendare cu peisaje sau sfinţi, înrămate.

Frigiderul. Numai proştii mai ţin frigiderul în bucătărie. Acesta trebuie plasat strategic cât mai aproape de pat, fiind demonstrat ştiinţific că un român face în medie pe zi 23 de drumuri la frigider, dintre care 20 din dormitor. În plus, vara îl poţi lăsa deschis, pe post de aer condiţionat. Un mic inconvenient e faptul că te vei trezi mai mereu bătut în firimituri, sosuri şi ambalaje.

Patul. Ţinând cont că o treime din viaţă ţi-o petreci în el, e clar cât este de important să te asiguri că ai suficient feng shui în pat. Din fericire, acesta e foarte uşor de obţinut. Pernele trebuie să fie cât mai multe, mai mari şi mai bufante, unghiul ideal pentru dormit fiind de 90 de grade. Asta te va antrena ca să poţi dormi în cur oriunde, chiar şi la serviciu. Pentru acoperit recomandăm cu căldură plăpumocul cu pene (dricar, dună); iarna ţine de cald, vara de răcoare. Parcă.

Televizorul. Este absolut vital să pui câte un televizor în fiecare încăpere, chiar şi în hol sau baie. Nu numai că nu vei mai pierde nici un minut din Tezaur Folcloric când te cheamă natura, ci vei evita şi tăcerea stânjenitoare din timpul discuţiilor inutile cu partenerul de viaţă. Cel din dormitor poţi să-l cocoţi chiar pe frigider.

Lumina. Esenţială în conceptul feng shui, lumina nu este bine să fie naturală, astfel că sunt binevenite cele trei rânduri de perdele şi draperii care îţi obturează deja ferestrele. Lumina armonioasă e cea crudă, care provine din neoanele puternice, montate în fiecare încăpere. Dacă deja ai candelabre de neam prost în camere, este obligatoriu ca acestea să fie enorme, să coboare măcar 1.5 metri din tavan şi să aibă minimum 7 becuri.

Balconul. Precum apendicele la om, balconul este o anexă inutilă a gospodăriei, astfel că acesta constituie locul ideal pentru a scăpa de toate obiectele din casă care nu sunt îndeajuns de feng shui. Depozitează aici de-a valma, printre butoaiele cu murături şi borcanele cu compot şi gem, tot ceea ce nu te lasă inima ta de român să arunci la gunoi: TV alb-negru stricat, reşou ars, faianţa şi bolţarii rămase de la renovare, neapărat o găleată cu dispersit uscat, a doua butelie, primul tău 486 şi caietele din gimnaziu.

pamflet scris cu umor în neștire de Ignațiu Ralea