Clienţii unui restaurant indian din capitală au sărbătorit trecerea dintre ani bătuţi în cufureală

restaurant indian nestire

Cei 23 de bucureşteni ghinionişti sunt probabil cei mai nesuferiţi locuitori ai capitalei, neprimind nici o invitaţie de revelion şi nici măcar tradiţionala întrebare “Ce faci de rev?”. Ca atare, s-au văzut nevoiţi să apeleze la singurul local care mai dispunea de locuri pentru petrecerea de Anul Nou: restaurantul indian Cautama Buddha.

Patronul stabilimentului – Numash Gandhi – este un indian tare de treabă, aciuat în Bucureşti de prin părţile Uttar Pradeshului natal. De mic copil indian, Numash a visat să aibă un restaurant cu specific indian, însă legislaţia prea stufoasă şi severă în materie de alimentaţie publică din India l-a împiedicat să-şi urmeze visul. Hotărât să nu se dea bătut, a emigrat în România, ţară mult mai îngăduitoare cu patronii de restaurante. Experienţa de vidanjor din India, fosta sa profesie, l-a ajutat enorm în conceperea meniului; a selectat cele mai laxative mâncăruri, foarte apreciate de constipaţii cronici. De Revelion, Ghandi a inclus în meniul festiv temutele feluri Vidanjoo de miel cu piure de ardei iuţi, Puri Gativa de pui asasinat cu condimente şi faimoasa Kufuri, îngheţata indiană din lapte bătut şi prune verzi. Cu şiroaie de lacrimi cât Gangele, cei 23 de clienţi au intrat în contact cu bucătăria indiană văzută prin ochii unui vidanjor. Pandele Totobaniță, administrator de bloc ursuz din Bariera Vergului, se smiorcăie de pe patul de spital: “Nu m-aş fi gândit că Numash Gandhi nu are habar de bucătăria indiană, că îl cam recomanda faţa. Ce-i drept, el săracu’ ne-a avertizat din start că găteşte criminal. După miel, ne-am dat seama că ceva e putred în India, că prea ne căcam pe noi aşa, dintr-odată. Pentru că oricum comesenii se băteau ca chiorii pe singura toaletă din local, eu şi încă câţiva curajoşi la fel de zgârciţi ca mine am atacat şi puiul ăla otrăvit. De obicei eu am un metabolism încet, dar acum era instantaneu. Pot să mă laud că la desert am răzbit doar eu şi un cetăţean gras din Berceni, că pentru noi era oricum prea târziu deja. Melodia orientală susurată de Narghita nu se mai desluşea printre pârâiturile şi pocniturile sonore din jurul mesei. N-am apucat ora 12 niciunul. Cetăţeanul gras a căzut spârcâit pe podea. Aşa ne-au găsit echipajele de pe ambulanţe când mi-am revenit din leşin, bătuţi în cufureală, mai mult morţi decât vii, şi pe Numash rugându-se într-un colţ la o statuie cu trompă. Suntem pe 6 ianuarie şi încă râgâi mirodenii şi mă ustură fundul când tuşesc. Acuma înţeleg de ce le zice curry.”

La un pas de a fi linşat de rudele victimelor, Numash Gandhi s-a dezvinovăţit: “Am gătit un meniu regal, demn de Taj Mahal. Nici nu m-am zgârcit la condimente, ca alţii. Şi eu am mâncat şi n-am nici pe dracu’, de-abia am avut o diaree. Sigur e vina clienţilor, au strâns multă karma rea de-a lungul anului şi a dat pe dinafară la cumpăna dintre ani.”

pamflet scris cu umor în neștire de Ignațiu Ralea