Ne batjocoresc tradiţiile! Tinerii din ziua de azi refuză să poarte frumoasele căciuloaie de blană

caciuloi blana nestire

Considerate acum câteva decenii un simbol al statutului social înalt şi al faptului că ai cel puţin un securist sau un ţăran crescător de iepuri în familie, căciuloaiele de blană sunt astăzi o relicvă vestimentară. Singurii români adevăraţi care se zbat să ţină în viaţă această tradiţie frumoasă sunt nostalgicii comunişti.

În decada anilor ’80, România număra 23 de milioane de căciuloaie de blană, în cap. Cam în aceeaşi perioadă, circa 2 miliarde de iepuri au fost daţi dispăruţi, şi asta deoarece căciuloiul unei persoane de vază, sus-puse, necesita până la un hectar de iepuri. Cu cât era mai mare căciuloiul, cu atât era mai bine văzut purtătorul, la propriu şi la figurat.  În iernile comuniste, acestea aduceau o notă plăcută de uniformitate pe stradă. Străinii ne admirau tradiţia şi priveau impresionaţi oamenii şi copiii care se plimbau cu giganticele mormane de blană pe creştet. Revoluţia şi prostul gust au atentat însă la perenitatea acestei datini, înlocuind treptat căciuloiul de blană cu o deranjantă varietate de şepci, fesuri, căciuliţe şi pălării textile, ridicole de-a dreptul. Astăzi, doar pensionarii foşti securişti şi moliile mai gustă căciuloaiele de blană. Domnul Georgel Costanţa, entuziast al căciuloaielor de blană, oftează dezamăgit: “Ne batem joc de ţara asta, renunţăm prea uşor la tradiţii şi valori. Tinerii din ziua de azi sunt toţi nişte măgari, fără pic de respect pentru datinile româneşti. Nu înţeleg ce e în neregulă cu aceste frumoase căciuli îmblănite, de ce preferă să poarte nişte simple fesuri, de arată toţi ca nişte măscărici. Poartă dom’le ceva festiv, elegant, din blană naturală, că altfel te va privi şi o fată. Uite, a mea are 50 de ani imediat şi e încă ca nouă, de simţi şi acum mirosul de iepure. Şi o port cu mândrie, chiar dacă doctorul mi-a interzis, că mi-a tasat câteva vertebre. Ţine de cald, îmi conferă o anumită prestanţă şi mă apără de stolul ăsta nesuferit de molii care se ţine după mine.”

Antropologul român C. Al. Taboș ne linişteşte, asigurându-ne că nu există nici un pericol real ca tradiţionalul căciuloi de blană să dispară din portul românesc atâta vreme cât partidul comunist are încă milioane de votanţi şi satul românesc produce tineri oligofreni pe bandă rulantă.

pamflet scris cu umor în neștire de Ignațiu Ralea

  • Cu o grămadă de foști stânjenei care nu se mai dezlipesc de scaunele lor năclăite de amoniac scăpat fără voie și de căciulile lor roase de molii tricolore, oligofrenia parcă devine un privilegiu. Acum, depinde și de gradul fiecăreia.