Jurnalul de călătorie al unui peşte, din apele fluviului Yangtze până pe litoralul românesc

peste

28 aprilie 2016. Băieţii din bancul meu îmi spun Gra Su, în chineza de baltă. Habar nu am de ce, că doar toţi arătăm ca traşi la indigo. Şi chiar dacă aş avea burta un pic mai dolofană, am o scuză bună. Pe când eram doar o icră, m-a depus mama pe albia fluviului Yangtze, chiar în apa aia cenuşiu-verzuie care scaldă malul dominat de uzina aia post-apocaliptică, de la care ne doare capul când înotăm prin zonă. Măcar n-am ieşit cu trei ochi sau cu mânuţe, precum alţi tovarăşi de banc. Azi, pe la prânz, pe când înotam în aval cu fraţii mei pangasius, mă uit puţin în sus şi văd nişte pătrăţele mici care tot creşteau, până s-au făcut pătrăţoaie şi ne-au înconjurat pe toţi. Ne-am zbătut în zadar, pătrăţoaiele nu ne lăsau să o zbughim în direcţia în care am fi vrut, ci ne-au silit să urcăm spre luciul apei. Ne-am trezit suspendaţi în aer, înghesuiţi între pătrăţoaie ca sardinele, astfel că am început să urlăm ca din gură de şarpe. În van. Lamentările noastre nu i-au înmuiat pe oamenii ăia uriaşi, cu ochi oblici, care tot trăgeau de nişte liane în scoarţa lor de copac plutitoare. Ne-au aruncat pe toţi de-a valma în burta scoarţei, într-o baltă tare mică, în care puţea rău a peşte.

29 aprilie 2016. Dimineaţa următoare, după ce toată noaptea ne-au cărat în cap peşti pe care-i ştiam din vedere din alte bancuri, au tras scoarţa la malul cu uzina. Drumul până în uzină a fost scurt, dar neplăcut. M-am frecat rău de ceilalţi tovarăşi cu care împărţeam cutia, de ne-au cam sărit solzii. Aici am fost azvârlit fără urmă de politeţe pe un fel de drumeag de fier, care te ducea singur înspre un pâlc de femele rele, înarmate cu tot soiul de unelte de tortură. Nu-i a bună! Prima care a pus mâinile pe mine m-a lăsat fără urmă de solz, în ruşinea goală. A doua femelă era de zece ori mai rea, m-a spintecat de-a lungul burticii care mi-a adus renumele şi mi-a vărsat maţele pe jos. Deja eram mai mult mort decât viu, mă luaseră ameţelile. A treia s-a nimerit să fie mai miloasă, mi-a retezat căpăţâna cu un satâr, dar nu s-a abţinut să nu mă sculpteze şi ea un pic. Mi-a scos toate oscioarele şi m-a împărţit în două. Apoi un mascul încruntat mi-a întors fleicile pe toate părţile, a certat-o gutural pe ultima femelă şi mi-a făcut vânt într-o cămară uriaşă, în care era un frig de-ţi lua minţile. Am îngheţat bocnă.

7 mai 2016. Sunt pe mare de o săptămână şi abia acum mi-a trecut din greaţă. Deşi ne-au băgat într-o peşteră întunecoasă şi rece din burta unei scoarţe plutitoare mult mai mari decât prima, mă sufoc de cald şi din lipsă de aer. Asta şi pentru că cineva a avut minunata idee să mă vâre într-o pungă de plastic. Noroc că e transparentă şi am apucat să văd că pe lădoiul în care locuiesc acum scrie mare Auchan. Faptul că scria în chinezeşte m-a mai liniştit, măcar ştiam că sunt aproape de casă.

7 iulie 2016. Fix două luni am călătorit pe mare. Am oprit scoarţa de câteva ori, în locuri cu nume ciudate, aşa cum le puteam buchisi prin hublou: Singapore, Cape Town, Gibraltar, Atena sau Istanbul. După fiecare oprire, numărul nostru se împuţina, astfel că în ziua în care am desluşit numele Constanţa prin geamlâc, mai era doar lădoiul meu şi încă vreo 50. Totuşi, am fost bucuros că s-a încheiat călătoria, că deja începusem să puţim a hoit. Tare mult mi-aş fi dorit o scaldă, dar nici pomeneală. Ne-au bulucit din nou într-o scoarţă pătrată cu roţi, care nu avea nevoie de apă ca să plutească. Ne-au hurducat aşa preţ de un ceas, ne-au dat jos pe toţi şi ne-au cărat în cea mai mare ladă pe care am văzut-o vreodată, înţesată cu oameni care plimbau în mână sau pe roţi nişte lăzi cu găurici pătrate, în care azvârleau tot soiul de lucruri, învelite în pungi de plastic ca şi mine. Iar m-am liniştit un pic când am observat că pe lădoiul plin de oameni scria tot Auchan.

15 iulie 2016. O săptămână întreagă am stat nemişcat într-o ladă albă, rebegit de frigul crâncen care mi-a intrat din nou în oase. Un fel de-a spune, că oasele mi-au rămas în uzină. Singurul lucru pozitiv în tot frigul ăsta e că mi-a îngheţat şi putoarea căpătată pe mare, simţindu-mă puţin mai proaspăt. Un mascul cu faţă de om rău m-a înşfăcat cu degetele lui pline de cercuri groase din metal auriu şi m-a trântit în lada lui cu găurici pătrate, apoi m-a acoperit cu o mulţime de alţi confraţi. După încă o călătorie deloc confortabilă, în plină arşiţă, am ajuns pe o plajă frumoasă. În timp ce ne culegea în braţe, am auzit o grămadă de oameni dezbrăcaţi cum îşi adresau unul altuia o formulă identică: “S-a stricat Vama”.  De aici ne-a cărăbănit în spatele unui loc pe care era pictat “Terasa La Tibi” şi iar am sfârşit într-o ladă albă şi rece. Dar aş minţi dacă as spune că era aşa rea precum cele de dinainte. Lada asta era un pic mai umană, frigul nu era atât de pătrunzător, iar noaptea era chiar potrivită temperatura, pentru că omul cu faţă rea şi cercuri aurii pe degete venea seara la noi tiptil şi scotea din perete liana de plastic a lăzii albe. Iar dimineţile ne lega la loc de perete şi iar se făcea friguţ.

29 iulie 2016. După două săptămâni de scos şi băgat liana, am început să put iar şi nu mai stătea carnea bine pe mine. Între timp, am învăţat că de câte ori striga afară câte un om dezbrăcat formula “Filé de Şalău”, un tânăr venea şi-l sălta pe câte unul din noi. De-asta m-am bucurat niţel când am auzit azi Filé de Şalău!, mai ales că eram de-acum ultimul din ladă şi mă cam plictiseam de unul singur. Dezbrăcatul care strigase a mai rostit “E proaspăt şalăul?”, iar tânărul care ne vizita mereu i-a răspuns “E prins azi dimineaţă, pe braţul Sulina”. Abia atunci a venit după mine, m-a scos repede din pungă, m-a spălat bine sub o cascadă mică, dar puternică, ca apoi să mă dea pe mâna unui alt mascul cu tichie albă. Ăsta m-a perpelit la foc până mi-a trecut candeala şi s-a înţepenit înapoi carnea pe mine, m-a răsturnat într-o farfurie plină de mâncare şi m-a predat din nou tânărului. Acesta m-a purtat prin aer până la masculul dezbrăcat care mă aştepta la o masă şi m-a introdus, greşindu-mi însă numele. În loc de Gra Su, m-a prezentat drept Un-şalău-proaspăt-la-domnul.

nerozie de Ignaţiu Ralea