POVESTEA MEA: Deşi sunt o puritană, m-am complăcut într-un octogon amoros

povestea mea

Numele meu este Voica Papastrat, am 33 de ani şi de loc sunt din Băile Olăneşti. Am fost crescută cu respect şi preţuire pentru valorile tradiţionale şi religioase, doar că erau cele ale sectei din care făceau parte părinţii mei: A Doua Vestire A Oştirii Verişorului Domnului Nostru. Mai simplu, ADVAOVDN. Care îl venerează pe Iijos, verişorul mai puţin mediatizat al Mesiei.

Povestea mea începe în pădurile limitrofe ale Olăneştilor, acolo unde în perioada privatizărilor, părinţii mei şi alte aproape o sută de familii au cumpărat o staţiune de tratament veche, decrepită. Au vândut cu toţii tot ce deţineau şi au reabilitat câteva corpuri de clădire ale fostei staţiuni, pentru a adăposti membrii cultului, care cu timpul s-au înmulţit la câteva sute. Comunitatea trăia o viaţă lipsită de griji, dar şi de luxuri inutile, iar lumea părea în general fericită. În câţiva ani, deveniserăm aproape complet independenţi de lumea exterioară, mai puţin raidul anual la magazinele din Băi, când se cumpărau cele trebuincioase comunităţii. Singurii străini care mai deranjau sporadic comunitatea erau grupuleţele de pensionari nostalgici care insistau să se cazeze în staţiune.

Problema mea cea mare însă este că nu pot spune NU bărbaţilor şi mai sunt şi ridicol de fertilă. Să tot fi avut 20 de ani când am căzut grea după o noapte de amor cu Ilisie, trubadurul comunităţii. Chitară, voce, pat, copil. Simplu. Degeaba i-a făcut tata chitara guler, era prea târziu. Comunitatea, în schimb, era mai axată pe sporul demografic pozitiv şi ne încuraja să nu ne punem frâu. Singura regulă în privinţa aceasta era că bărbatul care dăruieşte viaţă trebuie să convieţuiască cu mama şi copilul. Ceea ce s-a şi întâmplat, Ilisie mutându-se la noi cu tot calabalâcul lui, adică chitara de rezervă. La care a tot zdrăngănit până am ajuns să-l urâm de moarte şi să-l tratăm cu răceală. Nici nu m-am sinchisit de el când l-am adus în pat pe Laviniu, doar i-am pus pătura pe cap. Pe Laviniu l-am plăcut la unul dintre raiduri, când a încălcat regula luxului pentru a mă cuceri, cumpărând pe sub tejghea o gumă de mestecat. L-am gratulat cu sex, care bineînţeles că a fost un succes, rămânând din nou gravidă. S-a mutat şi ăsta la noi, dar peste câteva luni, când guma aproape că nu mai avea deja gust, nu-l mai plăceam deloc.

A treia mea iubire a fost Cleo, fiul trezorierului. Nu avea cum să nu-ţi placă de Cleo, băiat de viţă nobilă şi singurul din comunitate care avea pantalonii până la pantofi. Cu eleganţă m-a şi băgat în pat, între Ilisie şi Laviniu, care plângea icnit sub plapumă. Corpul meu n-a dat greş nici de data asta şi iată-mă din nou cu burta la gură. Acesta a fost un moment de răscruce, în care comunitatea a hotărât să se implice şi astfel că mi-au meşteşugit un pat mult mai încăpător. Suficient cât să încapă şi Cleo, dar şi Mitru, următorul meu iubit din perioada lăuziei. Farmacistul nostru, Mitru era omul la care te duceai după urzici când te durea ceva. M-a urzicat şi el, aşa că am zis să rămân iar borţoasă, că parcă mi se făcuse dor deja. Glumesc amar, normal, că nu mai aveam loc în casă de patru bărbaţi şi patru copii. Am şi vrut să mă opresc aici, dar comunitatea noastră nu era renumită pentru divertisment, aşa că singura distracţie a mea erau bărbaţii. Astfel că la 30 de ani am ajuns că abia mai aveam loc să mă strecor printre duzina de paturi din dormitorul meu ca să merg la baie. Ilisie, Laviniu, Cleo, Mitru, Cătălin, Petruş şi, ultimul lângă baie, Sever. Simţeam că mă sufoc. Şi mai aveam şi obligaţia de a mă împreuna o dată pe an cu fiecare soţ, datorie de care mă achitam în aceeaşi zi ca să nu rămân grea de mai multe ori.

Norocul meu a venit de la tata lui Sever, Ion Fieraru, care între timp a descoperit îngropată în păduricea de la marginea comunităţii cartea de căpătâi a lui Iijos. Studiată degrabă de consiliul cultului, Cartea specifica negru pe alb chiar pe prima pagină că atunci când ajunge să trăiască femeia cu şapte bărbaţi, aceştia erau absolviţi de datoria de soţi şi se puteau întoarce pe la casele lor. Nu vă puteţi imagina fericirea care m-a cuprins, îmi era dor de libertate ca de aer. Acum pot în sfârşit să mă bucur de viaţă, mai ales că acum câteva zile l-am cunoscut pe Sidoniu.