A apărut Programul pentru Protecția Martorilor lui Iehova

Martorii lui Iehova

Confruntați cu un val de antipatie și înjurături din partea populației normale, martorii lui Iehova au solicitat protecția autorităților române.

Sătui să tot fie scuipați, înjurați, îmbrânciți pe scări în jos și să li se trântească ușile în nas, antipaticii care deranjează oamenii acasă în echipaje de câte doi au fost incluși în Programul pentru Protecția Martorilor lui Iehova. De acum urmează zile de coșmar pentru românii care vor să se odihnească după serviciu netulburați de musafiri nepoftiți.

Conform Programului de Protecție, martorii lui Iehova vor lua zilnic la rând toate apartamentele, beneficiind de protecția unui polițist dotat cu berbece de spart uși. Persoanele deranjate de către aceștia vor fi obligate de omul legii să asculte tirada sforăitoare preț de un sfert de ceas, iar apoi să le adreseze politicos întrebări suplimentare despre cât de frumos e la ei la biserică și ce promisiuni face pentru lumea ailaltă religia lor.

Apoi, omul deranjat va fi silit să accepte trei numere identice din Turnul de Veghe, pe care va trebui să le citească cu voce tare integral, iar martorii îl vor asculta din ele. Dacă nu și-a însușit cum trebuie informațiile despre această plăcută religie, acesta va fi nevoit să repete procedura până când va fi învățat totul pe de rost. La plecare, victima îi va însoți pe scara blocului pe cei doi martori și îi va introduce călduros următorului vecin de palier.

Primele efecte ale Programului pentru Protecția Martorilor lui Iehova nu au întârziat să apară: a explodat cererea de uși de înaltă siguranță dotate cu vizoare ultraperformante și camere de securitate, precum și comenzile de dobermani.

umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea

Visits: 573

nu fi zgârcă, dă şi altora

2 Comments

  1. Tr

    examinarea se va face în sala tronului…

    Reply
    1. Ignatiu Ralea

      hihi

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *