Lovitură grea primită de cele peste 2 milioane de posesori de căruţe, atelaje şi alte vehicule cu tracţiune integral animală din România. Guvernul le impune acestora obligativitatea absolvirii cursurilor la Şcoala Auto pentru Căruţaşi pentru obţinerea permisului de conducere şi respectarea noului Cod Rutier pentru Căruţe.
Având în vedere frecvenţa foarte ridicată a accidentelor rutiere cauzate de căruţe pe şoselele româneşti, guvernanţii au găsit de cuviinţă să reglementeze mai strict această categorie aparte de vehicule, încă foarte populare în ţară. Astfel, deşi marea majoritate sunt analfabeţi lemn, căruţaşii nu vor mai putea să se aventureze pe şoselele patriei cu sicriele lor pe roţi fără a poseda un permis de conducere special. Iată câteva dintre prevederile conţinute de noul Cod Rutier pentru Căruţe:
1. Conducătorii de vehicule cu tracţiune animală vor fi denumiţi în continuare căruţaşi, vizitii, birjari sau pur şi simplu ţărani inconştienţi.
2. Fiecare căruţă trebuie dotată obligatoriu cu bici (sau zbici, în funcţie de regiune), felinar, găletuşă pentru nevoile căruţaşului şi sac pentru nevoile animalului. Căruţele trebuie prevăzute şi cu airbag pentru vizitiu, constând într-o pernă cu pene de gâscă.
3. Nu mai este permisă afişarea de abţibilduri pe fuselaj cu inscripţii mincinoase precum: Turbo Jet, Need for Speed sau Fast&Furious şi nici montarea siglelor de Mercedes, BMW sau Ferrari. Totodată, sunt declarate ilegale plăcuţele de înmatriculare cu nume precum Gere sau Bobi, inspirate din serialul Dallas.
4. Înhămarea armăsarilor la atelaje este strict interzisă, dotarea acestora distrăgând sistematic atenţia şoferiţelor de la trafic şi frustrând bărbaţii. Excepţie fac doar cabalinele castrate temeinic.
5. În cazul atelajelor hibrid foarte la modă (foto), compuse dintr-o căruţă şi o Dacie 1300 obosită rău şi montată precar deasupra, vizitii vor fi consideraţi şoferi de autoturism normal, dacă tot i-a mâncat în cur aşa rău.
6. Este strict interzisă, indiferent de cât de beat şi curajos se simte căruţaşul, tentativa de a depăşi autoturismele din trafic, mai ales pe autostradă şi vor fi pedepsite aspru orice alte fapte de vitejie care le căşună acestora, precum cursele ilegale de căruţe.
7. Înainte de a porni la drum, căruţaşul are datoria să efectueze verificarea tehnică a vehiculului: dacă nu se mişcă leţurile, dacă roţile sunt de mărimi relativ egale sau dacă biciul pocneşte de la prima încercare. De asemenea, acesta are obligaţia de a face o clismă calului înainte de a se angaja în trafic, pentru a reduce poluarea cu bălegar pe şosele.
8. Conducătorul de căruţă trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, nu se mai permite încredinţarea atelajului minorilor nici chiar în caz de beţie majoră a părintelui.
9. Căruţaşii nu mai au voie să ridice manual barierele la trecerile de cale ferată şi să încerce să “ia faţa trenului” şi nici să mai circule cu gabarit depăşit, respectiv căpiţe de fân care depăşesc 12 metri în înălţime.
10. Căruţaşilor li se va limita prin lege gradul de prostie, alcoolism şi analfabetism fiind şi aşa foarte ridicat în România.
umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea
Views: 2153