Magdalena mi-a pus nume mama acum 23 ani, când nu avea ea habar ce faimoasă va ajunge fiica ei. Tot Magdalena o cheamă şi pe ea, dar ea nu e faimoasă. De ea nu a auzit practic nimeni, în afară de mine, de tata şi încă câţiva vecini din stânga şi din dreapta noastră. De mine în schimb, a auzit toată comuna Ciocăneşti, aşa că azi mi-e imposibil să merg pe uliţă până la magazinul universal sătesc fără să fiu recunoscută.
Povestea mea a început când eram tânără, acum un an. Treceam printr-o perioadă grea, tocmai mă despărţisem de Uţu. Adică nu m-am despărţit eu, că eu nu am vrut, ne-a despărţit familia după ce s-a aflat că suntem verişori primari. Cu inima franjuri, am căutat alinarea în braţele altor bărbaţi cu care nu eram rudă sau, oricum, nu aşa de apropiată. Aşa am ajuns să mă afişez la braţul puternic al lui Neluţu Coştolău, clopotarul satului. Neluţu a fost prima vedetă pe care am băgat-o în aşternuturile mele, iar el m-a introdus în culisele vieţii glamoroase de celebritate.
Pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit importantă, superioară şi am simţit întreg Ciocăneştiul la picioarele mele. Absolut oriunde mă duceam în sat, oamenii întorceau capul admirativ după mine, îşi dădeau coate şi şuşoteau invidios: „Asta-i Magdalena a lu Magdalena, discută cu clopotaru”. Duminica, la biserică, mi se umplea pieptul de fericire când îl vedeam pe Neluţu cum trăgea de clopotul ăla greu, de-l ridica frânghia de la podea. Aş fi putut să stau o viaţă cu el, dar i-am dat drumul după trei zile că prea era beţiv. Pesemne că îi ajunsese celebritatea la cap, că aşa fac vedetele când ajung vedete… se dedau la drog şi băutură.
Următoarea vedetă de am băgat-o la mine în pat a fost Bobi. Pe Bobi l-am cunoscut la nunta unei vecine, unde el făcea ravagii punând muzică. Mesenii îl bârfeau cu adulaţie, pentru că era singurul din comună cu acces la calculator. De la pupitrul lui înălţat peste mulţime, Bobi înnebunea nuntaşii, umblând cu mâinile lui pricepute acolo în calculator. Din boxele uriaşe, cât palma mea, răzbăteau cele mai noi hituri internaţionale: Şarozano Şarozan, Cantanamera şi Insieme-Iunai-Ciunai-Ciuro. Sfioasă, am stat toată noaptea lângă calculator trăgându-i sugestiv cu ochiul, plimbându-mi limba peste buze cu subînţeles şi propunându-i să ne împreunăm. Spre zori, când până şi Neluţu clopotarul cedase fizic, obosit de la atâta comă alcoolică, Bobi s-a apropiat de mine şi s-a prezentat cu calmul şi aroganţa unei vedete: „DJ Bobi a lu Tănase. A cui eşti tu?”.
Dintr-una-ntr-alta ne-am iubit acolo pe podeaua căminului cultural, pe ritmurile romantice de la Modern Talking. M-a făcut să mă simt adorată şi principală ca o prinţesă, chiar dacă mi-a luat jumătate de oră să-mi scutur rochia de colb. În perioada ce a urmat, am plutit pe nori diafani de fericire şi extaz. Mă lua DJ Bobi cu el peste tot, la fiecare nuntă, seară de discotecă, paranghelie sau unde mai punea el muzică din calculator. Îl priveam topită cum cucereşte mulţimile, cum ridică mâinile în aer la şlagăre şi fluieră printre cariile din faţă. Mi-aş fi pus un poster cu el aşa pe peretele din odaie. Din păcate, după o vreme m-am deşteptat şi mi-am dat seama că Bobi nu e bărbat de ţinut. L-aş fi îngrădit prea tare, i-aş fi frânt prea vremelnic aripile de artist în ascensiune. Plus că era tare bleg pe lângă casă, rămânea rău în urmă cu şirul la despănuşat porumb sau la săpat via. Dar din ce am auzit, după despărţire s-a afirmat şi mai puternic, a început să fie invitat şi în comunele învecinate.
Deşi după relaţia nebună cu Bobi credeam că nu mai e chip să urc şi mai sus pe scara celebrităţii, zeii amorului mi l-au scos în cale pe Gioni. În potecă, de fapt, pentru că celebrul Gioni e pădurarul comunei. Se făcea că eram la pădure, unde culegeam ca femeia ciuperci şi surcele, pândind dacă vine pădurarul ca să pot doborî câţiva copaci cu securea. Nu bine am tăiat un mesteacăn falnic, că aud un grohăit ritmic în luminiş şi un foşgăit puternic din nişte tufe. Cu securea înălţată, m-am îndreptat ameninţătoare spre tufiş, gata să duc şi-un mistreţ acasă. Când colo, Gioni. Cu nădragii lui verzi de postav în vine, se iubea singur în boscheţi. „Măi Gioni, tu mă cam placi, bag seamă. Tu, care ai toată pădurea asta măreaţă pe mână, te dezmierzi cu gândul la mine.”. Şi m-am dăruit de îndată lui Gioni. Mă dăruiam bărbatului căruia îi ştiau de frică patru sate sau prin câte trecea exact pădurea. O, faimă, drog al iubirii!
Au urmat trei săptămâni de beatitudine, în care nici n-am mai dat pe acasă. Pentru că n-am ieşit din pădure. M-a iubit Gioni în toate poienile, în toate luminişurile, m-a iubit şi în grohotişuri, m-a iubit şi la lizieră. Mă ştiau animalele deja după nume. Câteva le-am şi mâncat, perpelite de Gioni frugal la o flacără mică încropită în grabă, cât să prindem puteri şi să o luăm de la capăt. Fructe mâncam doar eu, ca să nu dau în scorbut, că Gioni avea deja. Eram de nedespărţit, îl însoţeam peste tot, ba chiar îl şi ajutam să colecteze mita de la ţăranii veniţi cu furtul de lemne. Până în fatidica zi în care m-am depărtat niţel mai mult ca să-mi fac nevoile şi primeneala lângă un pârâiaş şi n-am mai găsit drumul înapoi. Am rătăcit ca o nebună două zile şi două nopţi, dar Gioni parcă intrase-n pământ, aşa că la un moment dat m-am plictisit şi am plecat acasă.
În prezent sunt bine, încerc să nu las celebritatea să mi se urce la cap, mi-am şi propus să am o relaţie cu cineva necunoscut, dar cred că mi-a intrat boala asta în sânge, că am început deja să fac ochi dulci cu vicele din sat.
umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea
Visits: 513
