Adio, pescuit! Biosfera Delta Dunării a fost închisă de autorități pentru o perioadă nedeterminată, după ce un turist japonez a avut ghinionul teribil de a fi atacat de o haită de enoți vagabonzi.
Cunoscut de români mai mult din integrame și rebus, enotul este un fel de câine mai urât, făcând parte din familia canidelor și este poreclit la bășcău viezurele cu barbă sau coiotul de deltă. Naturalistul român Alin Bursuciu a explicat că enotul este un animal fricos care evită oamenii normali și este convins că turistul japonez a fost atacat pentru că a fost confundat cu prada de talie mică specifică deltei: păsăret, rozătoare, broaște etc.
Mai mulți pasionați de pescuit, veniți în deltă pentru o beție zdravănă departe de soții, au confirmat ipoteza naturalistului, declarând că l-au văzut pe agitatul turist japonez chircit și crăcănat în tot felul de poziții nefirești, în timp ce umplea enoții de flash-uri cu camera sa foto. Astfel că enoții l-au perceput la un moment dat ca fiind un broscoi ceva mai corpolent și s-au repezit la pradă, mozolindu-l sălbatic de țurloaiele și bucile sale japoneze. În loc să se apere de enoți cu un retevei ca tot românul, japonezul nu s-a oprit o clipă din fotografiat, încercând să surprindă un adevărat moment Kodak: un prim-plan cu colții micuțelor bestii.
Așa l-a găsit un grup de braconieri cu suflet mare, mai mult mort decât viu, într-un smârc în care l-au abandonat tot bătut în bale fiarele gonite de aceștia cu câteva rafale. Dând dovadă de ospitalitate tipic românească, braconierii l-au îngrijit cum au știut ei mai bine, deposedându-l de haine, bani și aparatul foto.
Poliția Animalelor a închis astăzi Delta Dunării, îngrădind accesul publicului în biosferă până când toți enoții care vagabondează deranjând turiștii vor fi exterminați. Comisarul Noe Carcalete și-a luat angajamentul solemn de a trimite această specie în istorie, lângă zimbru și dropie: “Enotul, zis și coiosul de deltă, e oricum pe cale de dispariție, este o rușine pentru flora deltei și nu au nici un ONG care să îi apere drepturile, așa că avem o misiune ușoară. Punem otravă în toată delta și într-o săptămână eu garantez că scăpăm de bestiile astea agresive și poate și de alte specii endemice periculoase precum micul at dobrogean, un cal util și el doar rebusiștilor”.
umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea
Views: 761