Bromocet, spaima păduchilor. Scurtă istorie a despăducheatului la români

bromocet paduchi nestire

Deşi beneficiem de 5 arme letale testate istoric în lupta cu păduchii: Bromocetul, petrolul, briciul, oţetul şi unghiile, iar păduchele este un parazit pe cale de dispariţie, România se numără printre puţinele areale geografice în care acesta încă trăieşte în libertate, aciuat în căpăţânile oamenilor.

Cu toate că Lumile a I-a, a II-a şi a III-a au eradicat păduchii, în România aceştia fac parte din ecosistem, fiind acum acceptat ca animal de companie. Războiul românilor cu păduchii datează încă din vremea Paleoliticului, când strămoşii noştri proto-români au învăţat direct de la bunicii lor – maimuţele – să se deparaziteze unul pe altul de păduchi, puşcându-i expert între unghii. Marele neajuns al metodei era că până ajungeai cu stropşitul lor la ceafă, aceştia spălau putinica pe lângă urechi şi se mutau cu căţel şi purcel în breton, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Când proto-românii au devenit daci, s-a făcut trecerea de la unghie la oţet. Oţetul era obţinut din vin, motiv pentru care dacii împânziseră Dacia cu podgorii. Erau păduchioşi, iar nu alcoolişti, cum susţin azi gurile rele. Dacul infestat cu păduchi îşi turna o vadră de oţet în creştet şi apoi îşi îndesa repede renumita căciulă dacică pe cap, sperând ca sub ea să se formeze un mediu suficient de nociv încât lighioanele să nu poată supravieţui. Aşa i-au întâmpinat pe migratorii veniţi cu cuceritul, cu un miros foarte acru răzbătând de sub cuşme, care-i înnebunea şi îi făcea să fie cei mai viteji dintre traci. Din păcate, păduchii au învins şi au cucerit Dacia după ce Burebista a tăiat toate viile la sfatul patriarhului Deceneu. Mai târziu, în Evul Mediu, când în sfârşit a fost acceptată şi România în Epoca Fierului, custura sau briciul a devenit panaceul naţional în materie de despăducheat. Cum mişca ceva în păr, hârşti! Iobagii şi robii foloseau unelte mai puţin precise şi deosebit de dureroase pentru ciopârţitul părului, precum secera, coasa sau chiar securea. Pe la 1500 s-a consemnat în istorie Marea Despăduchere, când practic România a devenit peste noapte o ţară de spâni, de unde şi toate poveştile. Apoi, pe vremea lui Cuza, românii s-au prins că petrolul era mai util în freză decât în lămpi. Pentru că avea un preţ prohibitiv, şi-l permitea doar elita românească care, odată eliberată de povara păduchilor, a început să-şi crească şi bărbi, aşa cum îi putem admira azi pe bancnote. Petrolul a rezistat ca remediu până în comunism, când dezvoltarea multilaterală a României Socialiste introduce minunata invenţie a inginerilor petro-chimişti: Bromocetul. Deşi iniţial a fost gândit ca armă chimică de exterminare în masă, s-a descoperit că Bromocetul este mult mai eficace în lupta cu păduchii decât cu duşmanii neamului. La fiecare debut de trimestru şcolar, tovarăşele învăţătoare şi tovarăşele asistente medicale umileau pionierii căutându-i de păduchi în faţa clasei şi expediindu-i acasă pe cei stigmatizaţi. Ajunşi traumatizaţi acasă, părinţii le vărsau o butelcuţă de Bromocet în scăfârlie şi îi puneau la culcare cu o căciulă, exact ca pe străbunicii lor daci. Dimineaţa, copilul se trezea năuc, cu scalpul complet ars de reacţiile chimice de peste noapte. După două zile în care picau şi ouăle din creştet, progenitura se întorcea la clasă fără urmă de păduchi şi demnitate, dar cu o aură gălbuie în jurul părului şi un iz suspect, care îl făceau uşor de recunoscut ca ţintă a batjocurii în curtea şcolii.

pamflet scris cu umor în neștire de Ignațiu Ralea