Doi gemeni identici din Caracal nu seamănă de nici o culoare

gemeni identici

Mister în lumea medicală! Doi fraţi gemeni identici născuţi de o mamă din Caracal nu seamănă unul cu altul nici picaţi cu ceară. Este primul caz din lume de gemeni monozigoţi care, deşi identici, nu seamănă între ei ca două picături de ulei.

Tatăl gemenilor identici, Marius Terpu, este o figură foarte cunoscută şi iubită în crâşmele din cartier, unde practic clienţii se bat care să-i facă cinste. Marius este chemat de la o masă la alta mai ceva ca Fărâmiţă Lambru în zilele lui bune şi este încurajat să povestească cum a fost el cel mai viril bărbat din Caracal şi cum s-a concentrat el taman când trebuia ca să-i iasă pasienţa cu gemenii. Muşterii îi dau drumul abia după ce râd ca porcii, pe săturate şi îi dor coastele de la atâta înghiontit.

Contactat de către cel mai principal tabloid din localitate, Marius Terpu a depănat povestea gemenilor: “Acum 20 de ani, locuiam cu soţia mea în cel mai rău apartament din Caracal. Sidonia era nevoită să cheme săptămânal ba instalatorul, ba electricianul, chiar şi zugravul. Au fost vremuri tare grele, nu aveam loc în casă de atâţia bărbaţi care se călcau pe picioare. Singurul noroc a fost că au sărit oamenii din cartier să ne ajute să trecem prin situaţia grea. Lăptarul ne aducea laptele sus, de îmi era şi ruşine să-i spun că noi nu consumăm lactate, că ne cufurim împrăştiat. Până şi sobarul şi coşarul cartierului ne vizitau regulat, interesându-se dacă încă nu ne-am instalat teracotă la bloc. Poştaşul săracul venea zilnic acasă cu ziarele şi îmi era milă să-i zic că eu nu eram abonat la nici una din cele 30 de publicaţii.

Probabil li s-a părut că suntem blestemaţi, că au început să vină şi popii, cu schimbul, în fiecare sâmbătă cu maslu, cu crucea, cu şfeştania, doară-doară vor reuşi să alunge spiritele rele din locuinţă. Pe nevastă au spovedit-o gratis de fiecare dată. Başca cred că au şi exorcizat-o, judecând după urletele demonice ce răzbăteau din dormitor. Apoi, ca prin farmec, coşmarul s-a terminat când a rămas borţoasă Sidonia. Oamenii ne-au mai vizitat doar sporadic, din ce în ce mai rar. Până să nască, nu am ştiut că o să avem gemeni darmite gemeni identici, deşi ar fi trebuit să-mi dau seama că după o sarcină de 12 luni musai să fie ceva special. Da dom’le, exact un an s-a scurs de când am pupat-o pe gură şi până la naştere. Mi-a zis şi ea că probabil am pupat-o prea apăsat, de-aia au ieşit ăştia aşa gemeni.”

Din păcate, în decursul anilor ce au urmat, doar poştaşul Virgil şi Strugurel, cetăţeanul cu “fer vechi loăăăm”, au rămas alături de greu încercata familie Terpu şi şi-au continuat vizitele. Poştaşul aducea mereu pachete cu dulciuri gemenilor identici, trimise de un unchi foarte nestatornic, care se tot muta dintr-o localitate în alta şi de care Marius uitase complet. Iar Strugurel venea probabil, după cum intuia Marius, din cauza coincidenţei de nume cu Strugurel cel mic, geamănul mai negricios al familiei.

umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea

Visits: 1327

nu fi zgârcă, dă şi altora

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *