Neamțu și Papahagi, jecmăniți mai deunăzi de doi lotri în Zăvoi

Crimă de lezmajestate! Domnișorii Neamțu și Papahagi s-au aflat jecmăniți de doi talhari fără minte, în vreme ce așteptau poștalionul către centrul vechi în Calea Zăvoi.

Dichisiți și primeniți ca de duminecă, cei doi boiernași își astâmpărau unul altuia setea de cunoaștere, pomenind pe rând câte și câte temeiuri pentru care traiul în Evul Mediu este cel mai izbutit. Tocmai ce ajunseseră cu pomelnicul la “iară domnișoricile se preumblă cu straiele până-n noroi, precum Dumnezeu a așternut lucrurile în lume, și iele nu întorc vorba bărbatului poruncitor”, când conașul Neamțu întrebă mirat câte sunt ceasurile.

Deși pântecos din fire, cum îi șade bine aristocratului, Papahagi întinse temeinic brațul și într-un târziu înșfăcă ornicul de buzunar din vesta cochetă de postav. “În câteva bătăi fi-vor trei ceasurile, Mihaile. Tare mă tem că s-a înglodat diligența pe undeva.”

Doi tinerei, înveșmântați ca ultimii paji, le dădură târcoale orășenilor noștri și cel mai limbut dintre ei li se adresă:

– Boss, ai un foc?

Neamțu privi spre Papahagi. Papahagi se uită spre Neamțu. Neamțu își strânse și mai mult umerii deja înguști. Papahagi își dădu ochii peste cap și se întoarse cu asprime în glas către ofensant:

– Măi mojicule, cum cutezi a te adresa unor domni? Ai noroc că zăresc în depărtare caleașca de fier, căci altfeliu te provocam la un duel pe cinste în Lipscani.

– Umflatule, ești cu capul? Ai AVC? Te-am întrebat dacă ai un foc. Hai de-aici Codrine, că drogatul ăsta e dus.

– Lacăt pe grai, măi sluguliță! prinse suflet și Neamțu, retragerea celor doi țopârlani dându-i ghes spre harțag. Cu obrajii aprinși de pasiune, Mihail se descotorosi în grabă de mănușea de mătase și îl plezni cu ea peste față pe junele obraznic.

Jicnit și mâhnit peste măsură, țărănușul pedepsit de Neamțu smulse umbrela domnească din mâna lui Papahagi și începu să le îndoaie spinările celor doi stăpâni. Clopurile li se rostogoliră tragic în colbul uliței. Cu capul greu de la ploaia de vătămături și ochii lăcrămânzi, jupânii se aciuară cu tot dinadinsul în poștalion, de unde țipară prin geamlâc:

– Chemați potera, talharul ne-a furat umbrela de domni! Bată-te-ar Dumnezeu de oțoman viclean!