Ești țăran, ai 500 de euro și nu știi cum să te îmbogățești în timp ce îmbini utilul cu plăcutul? Fă-ți o discotecă la tine în sat sau în comuna vecină. Îți dăm noi mură-n gură rețeta acestei afaceri la cheie care se bucură de un real succes în România.
În primul și-n primul rând este recomandat să fii rudă cu primarul sau vicele, ceea ce nu ar trebui să fie foarte greu. Toată lumea e înrudită la țară, de aici și neajunsurile declinului genetic și ale promiscuității. După ce ai reușit să fii rudă cu acești stâlpi ai comunității rurale, du-te la ei cu o atenție mică, cum ar fi o găină mai întremată, un mistreț braconat, niște Kent și Amigo sau ce naiba se mai dă șpagă la tine în sat. Căci discoteca nu vine chiar moca.
Odată intrat în biroul primăriei, dă-ți jos clopul și frământă-l febril în mâini în timp ce prezinți ideea ta tâmpită de afaceri. Nu uita să punctezi momentele cheie din discuție cu un scobit elegant sub unghii, iar cu cea lungă de la degetul mic caută-ți absent ceva în ureche. Aceste prime formalități respectate, treci la atac. Explică pe un ton convingător că ai nevoie de clădirea căminului cultural din sat pentru discoteca ta și prezintă avantajele care decurg de aici pentru comunitatea locală: mai mult alcool contrafăcut, mai multe violențe și crime, mai multe violuri, mai multe locuri de muncă la negru create, mai multe taxe locale neplătite etc. Acum pune ostentativ găina sau ce sărăcie ai adus pe masă, ca ultim argument decisiv. Dacă e țăran, nu va refuza. Fă actele pe loc, că memoria e scurtă la țară, și semnează și tu cum poți, fă un X sau cu degetul în cerneală. Nu lăsa analfabetismul să te încurce.
Te întorci cu actele acasă, te îmbeți ca porcu’ o săptămână și apoi îți amintești că ai o discotecă de pus pe picioare. Cere-ți scuze de la nevastă pentru vânătăile acumulate de biata femeie în ultima săptămână și du-te la căminul cultural cu doi meseriași care nu se pricep la nimic, dar le place teribil băutura. După ce ți-au spoit beți rangă cu portocaliu țipător tot căminul, adună de la rude câte scaune șchioape și desperecheate poți.
Cumpără o cisternă de alcool ieftin contrafăcut de pe piața neagră, colorează-l în diverse nuanțe cu pigment pentru dispersit (aici e un pic de cheltuială, dar merită) și pune-l în sticlele goale de whiskey, rom și vodcă pe care le țineți de bibelouri pe dulapuri la țară. Bagă-ți un barman știrb și cu ciroză. Știrb ca să nu-l abordeze fetele pentru alcool gratis și ciroză ca să nu poată să-ți bea prea mult. Asta se cheamă damage control în termeni de business.
Adu un DJ din satul vecin ca să pară exotic și fă-i tu playlist-ul: manele, disco de până maxim în anii 90 și, în general, ceva ce să placă la toată lumea. Ia-l de la coasă și instalează-l bodyguard pe Costică ăla fără frunte și cu palma cât capacul de la budă. Dresează-l să nu lase în discotecă pe oricine e îmbrăcat prea bine, e prea spălat, are suspect de mulți dinți sau nu prezintă un aer ușor tembel. Dă drumul la business, iar la alegerile locale candidează de primar ca să îți asiguri continuitatea afacerii. Cei ce au consumat pe caiet te vor vota din principiu, pe restul amenință-i cu Costică.
Afacerea Discoteca Rurală în cifre: peste 23.000 de discoteci rurale funcționale în tot atâtea cămine culturale; peste 23.000 de barili de alcool contrafăcut consumat; 0 taxe plătite la bugetul local și de stat; 50% mai multe violuri și crime în mediul rural.
umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea
Views: 1945