Tilincă Moldoveanu, un cioban român din Botoșani, a reinventat păstoritul oilor după ce s-a întors de la Gala Ciobanilor Amatori de Oi din România. Mare iubitor de oi, Tilincă nu a putut renunța ușor la vocația de cioban după ce a rămas nimuric de picioare. Și-a cumpărat o turmă de 100 de oi gonflabile, cu care practică asiduu transhumanță.
Luat la întrebări de reprezentanții Asociației pentru Drepturile Animalelor Gonflabile, ciobanul Tilincă a explicat pe îndelete: “Pasiunea pentru oi nu mi-o poate lua nimeni. Nu a reușit guta care mi-a blegit picioarele ca fularul, nu o să reușiți nici voi, domnilor de la oraș. Și nici nu știți câte avantaje are păstoritul oilor gonflabile. În primul rând, după astea nu mai trebuie să alerg ca nebunul ca să le înghesui la transhumanță, căci sunt foarte docile și ascultătoare. Costurile de întreținere sunt minime, lupu’ la ele nu se dă, iar când se mai înțeapă câte una în spini o duc la vulcanizat.
Când începe transhumanța, le dezumflu pe toate și le urc până pe munte în desagă, iar acolo le umflu la loc și le dau drumul pe pășune. Trebuie doar să fiu atent să nu le sufle vântul și să nu stea prea aproape de foc. În rest, nu sunt diferențe, fac cu ele exact ce făceam și cu oile vii și obțin aceleași satisfacții din oierit. Cu laptele, brânza, carnea și lâna stăm mai prost, dar asta e mai puțin important. Iar când mă satur și eu și ele de aerul de munte, înapoi în sacoșă și coborâm la șes și tot așa. Transhumanță, nenicule!”.
Totuși, ciobanul Moldoveanu este îngrijorat în aceste zile pentru siguranța sa și a turmei, doi alți ciobani pasionați de oi dându-i târcoale ascunși în zăvoi. Simțindu-se amenințat, Tilincă a adus în stână și un câne gonflabil pentru autoapărare și a montat un semn care să-i descurajeze pe ciobanii geloși.
umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea
Views: 470