Un român excentric se spală zilnic pe dinţi

dinti

Un român excentric din Carei se spală zilnic pe dinţi. De frică că a luat-o creanga şi e în stare de nebunii şi mai mari, rudele şi prietenii s-au îndepărtat de acesta.

Cazul lui Petre M. Olar, excentricul careian de 23 de ani, a ajuns în atenţia opiniei publice în urma reclamaţiilor înregistrate de vecinii acestuia la spitalul de psihiatrie din municipiu. Sideraţi de cadenţa cu care acesta îşi periază dinţii, câţiva vecini de bloc mai curajoşi şi cu mult spirit civic au încins telefoanele pentru a-l deferi pe Petre autorităţilor competente.

Tanti Ama Halenovici, văduva de la 3, se tânguie neputincioasă: “De când s-a mutat la noi în bloc am mirosit că ceva nu e în regulă cu el. Personal l-am urmărit prin vizor timp de doi ani şi uite că am avut dreptate. În fieştecare dimineaţă, psihopatul ăsta îşi periază cu sălbăticie dinţii, de parcă au intrat zilele în sac. O vreme am crezut că e doar trili, dar acum vă spun că bistoş e sonat la cap şi ni-i frică la toţi bătrânii din bloc de el!”.

Administratorul blocului, pensionarul Sever Gingiveanu, se plânge şi el: “În 60 de ani nu am mai pomenit aşa turbulent locatar. Parcă e posedat, în fiecare dimineaţă îl ascultăm cu paharele la perete cum îşi clăteşte gura. Cine dracu’, Doamne iartă-mă, se spală zilnic pe dinţi?! Când eram mai tânăr, nu zic, mă spălam şi eu des, câteodată şi la săptămână, dar Petrică ăsta e obsedat. Am şi încercat să-l internăm la bolunzi, dar ne-am lovit de birocraţie!”.

Zita Nialcoş, o vecină mai miloasă, sare în apărarea hulitului tânăr: “Eu încerc să-l înţeleg, săracul. Am şi eu un nepot care a făcut meningită când era mic şi acuma îşi aprinde ţigara la butelie, şi ştiu ce înseamnă. Păcat de el, că e tânăr. Şi are şi toţi dinţii albi, nu tu o carie, de nici nu pricepi pentru ce se mai tot freacă atâta pe ei.”.

Dentistul tânărului, stomatologul cu origini nigeriene Noah M’Dintzy, a relatat presei: “Dacă ştiam câtă duşmănie nutresc românii faţă de igiena orală, nu rămâneam aici după facultate. Plin de carii la Carei, iar eu mor de foame, trăiesc din scos de măsele.”

umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea

Visits: 617

nu fi zgârcă, dă şi altora

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *