10 dovezi incontestabile că domnul Isus a fost dac

Isus dac

Gheorghe Funar, fost primar şi fost om întreg la minte, a demonstrat cu vârf şi îndesat atât că Isus a fost dac, cât şi că a renunţat la medicamente de ceva vreme. Teoria cât se poate de plauzibilă a fost prezentată în cadrul Congresului Internaţional de Dacologie (gluma glumă, dar chestia asta chiar se ţine) organizat la Socola.

Simpaticul patriot Gheorghe Funar a dezvăluit descoperirea sa într-un cadru select, la spitalul din Socola, cu o audienţă înţesată cu o groază de alte personalităţi dacopate cazate aici: Napoleon, Ceauşescu, Superman, Moise, Eminescu, Sandokan, Burebista şi Brad Pitt.

Pe scurt, că pierdem vremea, Funar a prezentat teoria sa, între două crize: “Dragi tovarăşi de salon, Isus a fost dac! Am toate dovezile aici în taşcă, vi le-aş arăta dacă m-aş putea descotorosi de cămaşa asta de forţă. Uitaţi-vă la aceşti doi patrioţi care se apropie de prezidiu, îmbrăcaţi cu robe albe de tarabostes, ei fac cinste neamului românesc! Măi, dar ce făceţi cu seringile alea?! Auuuu! Unde mă duci bestieeeee?”.

Pentru că domnul Funar se va odihni pe-ndelete în următoarele zile, încercăm să redăm mai jos 10 dovezi de bun-simţ ale acestuia, care arată fără tăgadă că domnul Isus a fost geto-dac get-beget:

1. Romanii aveau clar boală pe Isus deoarece acesta era dac. După Isus au avut boală pe Decebal. Azi, după 2000 de ani, tot au boală pe noi.

2. Tradiţia de a transforma apa în vin, lansată de Isus, a fost perpetuată cu sfinţenie de daci, care erau în stare să fac alcool şi din varză, brânză sau păstârnac, filtrându-l prin pufoaica de comati.

3. La Cina cea de Taină, meniul a fost compus în principal din supă de barză cu tăiţei şi sarmale cu carne de viezure, în foi de varză de Sarmisegetuza.

4. Romanii îi persecutau pe primii creştini, aruncându-i în groapa cu lei. Leii aveau să devină moneda noastră naţională. Deci primii creştini = daci.

5. Celebrul îndemn al lui Isus – Lăzare, scoală-te şi umblă! – rostit cu ocazia minunii învierii lui Lazăr, era cea mai des auzită frază în Dacia acelor ani. Asta pentru că pe jumătate din daci îi chema Lazăr Decenueu, iar nevestele îi cicăleau cu acest îndemn la fiecare mahmureală mai zdravănă.

6. Isus era îmbrăcat în alb şi purta părul lung. Fix ca dacii!

7. Dacia se întindea, la concurenţă cu Imperiul Roman, din Europa până în Asia, incluzând Israelul de azi. Dovezile sunt numeroase şi indubitabile, doar că, cum spuneam, momentan sunt închise la Funar în taşcă.

8. Isus a învăţat mersul pe apă de la fraţii săi daci, care îl practicau deja de ceva vreme, însă mai mult iarna, când traversau Dunărea îngheţată pentru a-i cafti pe bulgari (sau pe cine naiba or mai fi susţinând şi bulgarii că au fost strămoşii lor).

9. O altă minune preferată de fiul lui Dumnezeu, anume multiplicarea bucatelor, era ceva la ordinea zilei pentru daci. Câtă vreme aveau vin din belşug, dacii acordau o atenţie limitată merindelor, astfel că deseori un întreg sat se hrănea cu un borş lung de tot, făcut pe un singur peşte, în care dimicau o pâine ca să se umfle-n maţ şi să ţină de foame.

10. Nu în ultimul rând, dovada supremă, Isus nu avea urechile lipite! (foto medalion: dacul Isus la cules de pitonci prin pădurea Sucidava).

umor | satiră | parodie | pamflet | neștire | Ignațiu Ralea

Visits: 3950

nu fi zgârcă, dă şi altora

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *